RSS Feed

Poligamia musulmană şi cetăţenia europeană. Incompatibile?

vezi toate articolele de
09 May 2010 la 19:04 58 comentarii 5458 vizualizari.

În sfârşit, statul francez realizează că are probleme mai grave de rezolvat în privinţa minorităţii musulmane, decât tipul de văl pe care îl poartă femeile pe stradă. O problemă pentru care ne-am zbătut şi noi, aici, pe Pandora’s, destul de mult, după cum puteţi vedea aici şi aici. Culmea, însă, noul scandal a pornit tot de la burqa, vălul complet, care lasă doar ochii la vedere.

O femeie musulmană, în vârstă de 31 de ani, a fost oprită de poliţia rutieră în timp ce conducea autovehiculul său şi amendată pentru că ar fi condus în condiţii ce o împiedicau să reacţioneze rapid, mai exact, înfăşurată în burqa. Scandalizată, femeia a ţinut o conferinţă de presă, în care a atacat faptul că a fost oprită şi amendată  cu suma de 22 de euro, pe criterii care încalcă constituţia. O mişcare foarte proastă, având în vedere că respectiva femeie era concubina (din punct de vedere legal neputând fi soţia) unui măcelar musulman, Lies Hebbaj, cetăţean francez în vârstă de 35 de ani, care deţinea nici mai mult, nici mai puţin de patru neveste (numărul maxim permis de către Islam). Cu una dintre femei era căsătorit legal, iar cu celelalte trei trăia în concubinaj. 12 copii rezultaseră din aceste patru relaţii, iar cele trei concubine ceruseră şi primeau de la statul francez ajutorul primit de familiile monoparentale.

Ministrul francez de interne, Brice Hortefeux, a început imediat să caute o cale prin care să retragă cetăţenia franceză acestui musulman care încălca legea atât prin poligamie, cât şi prin beneficierea de ajutoare necuvenite de la stat, pentru copii. De fapt, conform The Economist, aceasta nu este o situaţie singulară: aproximativ 200.000 de persoane trăiesc în aproximativ 20.000 de familii poligame în Franţa, foarte multe dintre soţiile neoficiale beneficiind de ajutoare sociale de la statul francez, fiind înregistrate ca unic părinte. Aceasta nu este singura problemă generată de poligamia tolerată de statul francez: unii dintre copiii din aceste familii nu se duc la şcoală şi eventual ajung pe străzi, devenind infractori. De fapt, statul francez a oprit noii cetăţeni de origine magrebiană de la a-şi aduce numeroasele soţii în Franţa de-abia în 1993.

Măcelarul a găsit o cale foarte stupidă de a-şi apăra statutul de cetăţean francez: “dacă fiecărui francez care are o amantă i s-ar retrage cetăţenia, câţi ar mai rămâne”? Replica nu i-a amuzat pe fraţii săi musulmani, care consideră că paralela dintre amantlâc şi căsătoriile musulmane este de-a dreptul ofensatoare.

Cert este că probleme sociale mult mai grave decât burqa ar trebui să îi frământe pe politicienii francezi, în privinţa minorităţii musulmane. Aşa încât hainele sunt cel mai superficial aspect al integrării în societatea franceză. Acum, politicienii de dreapta se gândesc să modifice legea cetăţeniei, astfel încât ea să fie retrasă celor care practică poligamia, sau, mai grav, excizia clitorisului fetiţelor. Poate ar fi fost mai înţelept să înceapă cu aceste probleme grave, încălcări ale drepturilor femeilor, decât cu cârpele cu care se îmbracă acestea.

Mai multe despre scandalul măcelarului poligam şi al concubinei sale (soţie, conform legii musulmane) amendate de poliţie, puteţi citi aici.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


Etichete: , ,


58 comments
  • 1

    Un prim gind: chiar nu stiau francezii despre aceste lucruri? Daca nu, e grav. Dar daca stiau si le-au tolerat pina acum? Atunci e si mai grav.

  • 2

    @Florina Stiau si le-au tolerat. Acum i-a apucat grija de banii statului cheltuiti aiurea.

    Laura Cernahoschi
    2010-05-09 19:28:04 | Raporteaza
  • 3

    si mascatii cand vor fi amendati?! :D :D :D agentii de paza sau trasporturile speciale?

    eu cred ca musulmanul va avea castig! femeia la fel..mai ales daca e unic parinte inregistrat! sunt si alti copii care sunt cu unic parinte inregistrat! Apoi, constitutia e una si Islamul e alta! Faptul cu alti mulsulmani il ataca si acuza ca aseamana concubinajul cu poligamia permisa de Islam…nu poate influenta apararea lui. Si apoi mai e ceva: nu tot ce e moral e si legal..si nici ce e legal e si moral mereu! :D

    alt paul Simon Tzache
    2010-05-09 19:31:36 | Raporteaza
  • 4

    @paul Simon Tzache Si ninja sa fie amendati, neaparat! :D Revenind: vor sa schimbe legea cetateniei. Sa vedem…

    Laura Cernahoschi
    2010-05-09 19:33:43 | Raporteaza
  • 5

    Laura Cernahoschi, Părerea dumneavoastră despre starea de fapt prezentată în articol este nedefinită. Sau nu o desluşesc eu. Ar fi fost interesant s-o ştim.

    Şi mă întreb, cum pot să demonstreze autorităţile, că amanta unui cetăţean francez musulman este de fapt soţie nedeclarată şi nu e chiar amantă !

    În definitiv şi doi francezi pot să apeleze la metoda de a nu-şi declara căsătoria şi a beneficia de pe urma aceluiaşi ajutor.

    Eu cred că le va fi foarte greu ! Şi într-adevăr, aceasta chiar e o problemă reală, nu făcăturile viclene cu Burka.

  • 6

    @cosa nostra: parerea mea? parerea mea e ca, daca un barbat are dreptul la mai multe neveste, atunci si femeia trebuie sa aiba dreptul la mai multi barbati :D Dar asa sunt eu, egalitarista. Cum pot sa demonstreze? Pentru ca stau gramada in aceeasi casa, iar copiii probabil ca sunt recunoscuti pe certificatul de nastere, doar ca sustin ca parintii nefiind casatoriti, mama ii creste singura. Da, si doi francezi pot apela la smecheria asta, de acord.

    Laura Cernahoschi
    2010-05-09 19:38:47 | Raporteaza
  • 7

    Va legati si voi de singurul lucru care-mi place la musulmani :)

  • 8

    da’ unde găseşte o femeie măcar doi bărbaţi buni simultan, doamnă? egalitate să fie, da’ să fie şi aplicabilă dpdv practic, iar eu mă jur că mîine mă mărit şi cu cosa şi cu nostra.

  • 9

    @dama cu pandalii: da, dar asta implica si doua soacre… :D

    Laura Cernahoschi
    2010-05-09 19:53:35 | Raporteaza
  • 10

    Laura Cernahoschi, Vedeţi de ce îi respect eu pe arabi !? La ei, dacă vrei mai multe femei, trebuie să le iei de neveste. Legal. Să-ţi asumi nişte responsabilităţi !

    La noi şi bărbaţii şi femeile se dedau unii la alţii fără număr şi fără îngrădiri legale. Asta nu-mi convine. Numai bărbaţii ar trebui să aibă voie, ce atâta egalitate !?

  • 11

    @cosa nostra: Islamul prevede ca, pentru orice nevasta pe care ti-o iei (pana la patru), trebuie sa ai posibilitati materiale sa le intretii, ca si spatiu separat pentru fiecare. Or, astia, stateau pe banii statului, deci incalcau chiar si legile islamice.

    Laura Cernahoschi
    2010-05-09 19:57:59 | Raporteaza
  • 12

    Nedormitul, Lasă-le pe glumele, vorba unui tovarăş grec !

    De la articolul precedent, gata s-au încheiat bunele relaţii !

  • 13

    @ Laura: ai dreptate, lumea inchide ochii in cazul prioritatilor. Fiindca ai pomenit de Magreb, in Tunisia poligamia e interzisa, iar in Maroc prima nevasta trebuie sa semneze si sa isi dea acordul in cazul in care sotul ei mai vrea sa isi ia o nevasta. Nu stiu daca in Magreb sunt cazurile cele mai numeroase de poligamie.

  • 14

    Laura Cernahoschi, Da, ce mişto e la ei. Să ai patru neveste. Dă-le încolo de camere. Le faci, ce mare lucru !?

    Am văzut şi un film, englezesc parcă, în care se prezenta o familie de acest tip. Cu nişte probleme, mă rog.

    Interesant e că în film, englezii au prezentat chestia ca pe un lucru mişto şi că societatea, inclusiv autorităţile, reticente la început, au admis până la urmă starea de fapt.

    Şi erau doi arabi în film cu care s-ar fi căsătorit 99% din gagicile din Anglia ! [Iulia Gheorghe !?]

  • 15

    boligamia zalveaza gaznigia! :D azta nu e din inzelebjiunea araba, mei? hm…

    alt polinomul lui newton si relatiile lui viete
    2010-05-09 20:13:55 | Raporteaza
  • 16

    @cosa nostra: nu, eu nu accept acest gen de situatie :D mai bine singura pe veci. si oricum acest obicei sau drept al barbatilor, se motiva mai demult, pe vremea Profetului, dar acum, si ei recunosc ca una e de ajuns :D

  • 17

    cu un veterinar bun funcţionează şi castrarea.

  • 18

    trebuie data lege ca numai femeile maritate sa primeasca alocatie ptr. copil … cele fara sot sa primeasca de la barbat prin pensie alimentara sau munca silnica a tatalui daca nu are salariu ….

  • 19

    Franta nu e departe de implinirea profetiei lui Cioran, cum ca, in 50 de ani, Notre Dame va deveni moschee. :)

  • 20

    Minunat…deci stiau, le-au tolerat si acum se trezesc sa ia masuri din cauza banilor. Unde sunt valorile civilizatiei occidentale? Cit a putut decade Franta.

  • 21

    Iulia Gheorghe, Eu mă refeream la arabii din film, dacă l-aţi văzut !

  • 22

    eu nu inteleg de ce poligamia (din pct de vedere legal – concubinajul, pt ca nu te poti casatori decat cu o femeie on paper) trebuie sa fie o problema legala. fie ea intr-o familie musulmana sau o familie crestina ori atee. la fel de bine cum un barbat poate sa traiasca cu 2, 3, 4 femei, si o femeie poate sa traiasca cu mai multi barbati. uneori se mai intampla.

  • 23

    Andreea, Greşeşti ! Nu se întâmplă uneori. Se întâmplă una întruna !

  • 24

    @cosa nostra: a, nu, nu l-am vazut. cum se numeste?

  • 25

    cosa nostra – asta e din seria “toate-s niste curve”?

  • 26

    la noi in RO cati arabi si alte natii sunt si cati fenteaza evaziunea fiscala? cate amante au ?? e grele cu politica ptr. guvern…. si uite asa romanul ia teapa….

  • 27

    Iulia Gheorghe, Nu ştiu cum se numeşte filmul ! Dar poate găsesc !

    Andreea, Faptul că se dedau la preacurvie nu înseamnă că sunt curve, ce naiba !

  • 28

    SI PE TINE DE CE TE FRAMANTA CATE SOTII ARE MACELARUL , SA STII CA-AI O MINTE FOARTE SCURTA ,ZIC EU . AR FI FOST DE FOLOS PT. TINE SI PT. NATIA TA DACA AI FI SCRIS CEVA DESPRE (SALUTUL ROMANESC )TOT O PRODUCTIE FRANCEZA DACA TE INTERESEAZA ……..VOMITIV

    alt AMER...................
    2010-05-09 21:15:16 | Raporteaza
  • 29

    Ma gandesc ca, viata de musulman poligam e, ori foarte complicata ori foarte simpla. In primul caz are de a face cu problemele, nazurile, nevoile sau capriciile unei femei multiplicate de patru ori. In al doilea, adopta o atitudine autocrata, ca un stapan de capre si isi alege una ca fiind un fel de femeie Alpha, iar pe restul le trateaza indistinct, tinandu-le de fete in casa sau jucarii sexuale de rezerva. Inclin sa cred ca a doua varianta e cea mai probabila. :)

  • 30

    @AccesDirect apropo de FRANTA … vor avea niste surprize foarte MARI … au scapat haturile….. veti vedea in viitor….

  • 31

    astora daca le dai un deget iti iau toata mana.O sa traim si o sa vedem. Daca noieuropenii nu ne trezim va fi vai si amar de noi.

  • 32

    @antiignorantu: Franta a scapat haturile de pe vremea Razboiului de 100 de ani. Dar are, nu stiu cum se face, “un noroc porcesc”. Cu fiecare razboi pierdut i-a crescut prestigiul :)

  • 33

    @AccesDirect aparentele inseala … atentie la neatentie;;;

  • 34

    @AccesDirect: #29 Varianta 2, varianta 1 ar fi masochism. :)

  • 35

    dar in franta exista destule ceea ce se chiama menage a trois (original frantuzesc dupa cum ii spune numele)…ce se intampla in acel caz? se retrage cetatenia unor persoane cu pedigree de la gali incoace si cu rafinament extrem??

  • 36

    @radu: Aici se face vorbire de menage a cinq, nu a trois.

  • 37

    credeti ca e de ras cu musulmanii? ia urmariti acest clip si credeti-ma ca nu e de ras deloc. ar trebui sa ne infioare. youtube.com/wat../

  • 38

    Solicit retragerea cetateniei Romane si expulzarea in Afganistan, tuturor jartelelor penale care au patat sangele si istoria neamului romanesc…

  • 39

    Buna ziua, De mult vroiam sa comentez si sa apreciez in bine scrisul Laurei si sa-i urez numai de bine. Vedeti dumneavoastra, se face mare confuzie intre libertate si religie. In tarile musulmane (unde sint si lucrez de vre-o 8 ani odata cu invazia Iraq-ului si nu numai in Iraq chiar si in Kuwait, UAE, Qatar, KSA) religia se aplica in mod diferit si fiecare din tarile musulmane considera religia ca parte din viata cotidiana pentru ca initial toate tarile musulmane au la baza comunitati tribale si acolo “seful” e stapan. Islamul a venit ca o manusa pentru acei care si-au dorit puterea si a fost un motiv in plus pentru cuceriri si asupriri si ce scrie la “carte” e lege si gata.

  • 40

    @cosa nostra: just shut the fuck up

  • 41

    Iotete, dar daca eu sunt cetatean francez cu drepturi egale cu ale musulmanilor naturalizati in Franta, de ce sa n-am si eu patru neveste, chiar daca sunt crestin? Ca religia oricum nu mai e la moda in Vestul “luminat”. Egalite asta pare sa fie cu sens unic. Francezilor si restului de “vestici” cae vezi Doamne s-au trezit brusc cu problemele astea musulmane pe cap, le zic un mare Hai sictir. Asa le trebuie daca si-au incurajat colonizatii sa vina la oras. Ca mi-am adus aminte – de Belgia ce se mai aude? Mai exista? Parca acum vreo suta de ani aveau ditamai coloniile in Africa, si-acuma cum se mai simt?

  • 42

    Islamul este principalul adversar al Europei si nu o bucata de carpa. Sper ca in sfarsit guvernele “laice” ale Europei occidentale si populatia tarilor in cauza sa se trezeasca la realitate. Nu sunt adeptul implicarii bisericii in problemele statului,dar in ce priveste problemele religioase si a imigrantilor de alte religii decat cea a tarii respective,biserica traditionala (catolica in cazul Frantei) sa aiba un cuvant de spus. Stiu ca,pana nu demult,in multe tari traditional crestine,obtinerea cetateniei tarii respective si casatoria cu o persoana din cea tara era conditionata de convertirea copiilor rezultati din casatorie la religia tarii respective. Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

  • 43

    @crusader: Islamul este un pericol daca vrem sa-l consideram ca atare. Este o problema de perceptie subtila indusa din exterior. Pe aceeasi linie s-a mers cind a fost ars pe rug, in numele iubirii de oameni, Giordano Bruno. Exista un anumit interes al unor state de a induce ideea unui conflict in viitor intre musulmani si crestini. Inceputul a fost facut de catre pilotii crestini care au mitraliat de placere din elicopter un numar de ziaristi irakieni in Bagdad. Evident ca tot in numele iubirii. In curind vom afla si vom crede ca teroristii islamici au provocat eruptia din Islanda. Avem un mod cam ciudat de a ne proiecta iubirea in exterior. Oare Isus ar fi procedat la fel ? Nu cred. Si mai cred ca nu este deloc multumit de ceea ce facem.

  • 44

    Nu ai cum sa le ceri musulmanilor sa se integreze in societatea Europeana.

    Nu uita ca inainte de 1960, cand au fost descoperite marile rezerve de petrol din Saudi ArABIA, oamenii astia inca traiau in triburi, castigandu-si viata din pescuit si crescutul camilelor.

    Destinul lor s-a schimbat fundamental, insa abia au trecut cateva decenii, ni macar o generatie nu s-a schimbat.Chiar daca s-au imbogatit peste noapte, mentalitatea lor sociala e la fel de primitiva. Sunt violenti si teritoriali, au o religie a conflictului si a luptei permanente (celebrul ‘jihad’), sunt intoleranti nu ai cum sa ii integrezi. Trebuie fie asimilati, fie alungatzi.

  • 45

    Musulmanul o fi simtit el ca scade vertiginos numarul de fecioare promise pe cap de vita furajata si s-a trezit el sa vina aci la noi sa faca legea. Mars acasa, nesimtitule, sau invata sa respecti femeile!Si sa te intorci cand te-oi chema eu!

  • 46

    @Laura Cernahoschi:credeti-ma in opinia mea casatoria lor multipla este una dintre cele mai mici probleme.Ce se intampla daca facand calculul per total rezulta ca sotul (sau tatal copiilor)nu poate sa-si intretina toti cei 10 puradei ii da si lui un ajutor?

  • 47

    chestia cu interzicerea voalului e simbolica… “fratilor” nu va (mai) vrem aici !!

  • 48

    Laura, o tot tii cu burka ta… Da-o naibii de treaba ! Trebuie sa intelegi ca musulmanii gandesc CU TOTUL DIFERIT de noi. Chiar si femeile lor DORESC sa poarte burka. Trebuie sa intelegi, de asemenea, ca musulmanii NU AU CE CAUTA in Europa. Ti-as scrie o tona de texte aici despre subiectul asta, dar mi-e teama ca-mi “racesc gura de pomana”.

  • 49

    @Laura Cernahoschi…în repetate rînduri citind comentariile dvs.m-au exasperat simplitatea exprimării unui’flagel’ce s-a extins cu repeziciune în Europa,de ce ? Păi nu numai ca trăiesc într-o altă ţară COMPLET diferită ca religie,tradiţii,cultură…ei vor să trăiască în CAPITALISM DAR ÎN STIL FEUDAL….cu patru soţii şi alte cîteva concubine şi ALTE GUVERNE,ALTE POPOARE SĂ LE SUPORTE FINANCIAR CULTURA LOR SECULARĂ ! Da, nu sunt de acord ca de exemplu eu să plătesc taxe să suport persoane iresponsabile nu-i totul doar să faci copii peste copii,important este să le creezi condiţii de trai…apoi da,cu 10-12-15 copii cum dracu să mai ajungă pîinea,laptele ori cartofii ori pantofii… Acum da, acest articol l-am apreciat,fiind la subiect… Revoltătoare comentariile mele pe acest blog vezi Istodor “Concurs cu cuvîntul banal”…Dragoş Nicolae”Ahmadinejad cere O.N.U…”fie A.Mazilu”Mozaic de culoare şi speranţă” Alexandra Enescu”Jos burqa” ori la articolele dvs. “V-ar plăcea să vă oblige prin lege…” ultimul”Arăboaice cu Vuitton…” Şi apropo de ce a dispărut de pe blog…”SUA vs. Rusia:când şi împotriva cui…” De pe Voxpublica nu Pandora’s ?

  • 50

    discutiile astea cu neadaptabilii de musulmani sint fara sens din moment ce musulmanii nu doresc sa traiasca precum europenii. europa asa minunata cum este a fost facuta de europeni fara ajutorul musulmanilor. EUROPA NU ARE NEVOIE DE MUSULMANI. musulmanii au nevoie de europa pe care vor s-o distruga. nimic din cultura musulmana nu poate fi preluat de europeni. deci toata discutia se centreaza in jurul unei singure probleme si anume: cit timp europa liberala si toleranta o sa-i mai suporte pe astia care nu se adapteaza si nu se integreaza in cultura europeana?

  • 51

    VAD CA ESTI EXPERTA IN ARABI….

  • 52

    DE TRECI DUNAREA-N CARPATI,VEI AJUNGE IN CONStANTA,CAND MISCAREA LEGIONARA,NU VA MAI DORI SA PIARA,ABIA ATUNCI TU BASESCU,VEI AJUNGE EMINESCU.

    PANA ATUNCI VEI FI ATARNAT,CA MUSOLINI,IN BANAT.CUM CA LEGIONARII CRIMINALI,AU FOST NISTE SFINTI,IN FAPT!!!!

    DUCA-SE IN TRANSNISTRIA,BASESCU CRIMINALU,ALATURI DE SINISTRA LUI UDREA,CARE-O FACE PE DESTEAPTA.

    TREZESTE-TE IOANE,TREZESTE-TE POPORULE Roman,NU MAI DORMI,CUTITUL AJUNGE LA OS,SI NICI ATuNCI NU VEI SIMTI?

    CAND IL SCOATEM DIN MORMANT PE AL NOSTRU ZELEA CODREANU?

  • 53

    Bună Laura C., Articolul e interesant. Atât că a. nu era vorba de burqa (acoperirea feţei totală cu un tifon albastru) ci de NIQAB (negru, ochii sunt la vedere). b. chiar aş fi vrut mai mult decât o simplă relatare de pe net. c. partea interesantă e că ziarele au găsit o declaraţie din 2006 a Carlei Bruni care declara cu nonşalanţă că ea este Pentr poligamie, poliandrie şi orice alt fel de relaţii neplicticoase. Tu ce zici, cum ar trebui statul să reacţioneze la asemenea situaţii? Mihai

  • 54

    [...] toate articolele de Laura Cernahoschi 09 mai la 19:04 53 comentarii 4035 [...]

  • 55

    @antiignorantu:

    Daa, din toata evaziunea fiscala nu o vezi decat pe arabilor care au amante si iau alocatie la copii mai mare! Ce sa spun… Cand au cumparat laxative de 90 de milioane la guvern nu s-a revoltat lumea! Cati europeni fac copii in afara casatoriei? Daca incepi sa faci purificarea, parca ii vezi pe toti fara cetatenie. Am cunostinte, au intretinut toata viata lor o sotie si o amanta oficiala, merg impreuna la mare “familiile” si toata lumea se preface ca nu stie. A, sunt romani crestini. Daca tot ii atacam pe altii, macar sa ii nu ii atacam pe chestii pe care si noi le facem, dupa vorba aceeasi marie cu alta palarie. Ma gandesc daca mai da vreo gripa peste Franta le amendeaza pe toate care poarta masca?

  • 56

    In atentia tuturor Pandorezeleor,

    S-a semnalat aparitia pe sitului dumneavoastraa a POPONARULUI care scrie sub nickul de “cosa nostra” in roz.HOMOSEXUALUL s-a suparat pe mine ca am dezvaluit forumului PANDORA ca e POPONAR.:).Eu nu am nimic cu poponarii dar el e din ala suparat.”Cosa nostra” e un poponar degizat care scrie in roz pe forumul PANDORAS.

    Semnalmentele sale sunt: atitudinea de fetita scrisul in roz injurii homosexuale sigla de pasarica

    Cer administratorilor forumului sa-l cenzureze pe POPONAR si cand il vad sa-l redirectioneze catre un site pentru adulti gay ca sa-si consume fanteziile acolo.

    Daca sunteti cititor si observati individul sub aceste semnalmente sunteti rugati sa sunati la cea mai apropiata sectie de politie sau sa va achizitionati o lamaie deoarece individul este dezgustator.

    alt Raul de la Hoya
    2010-05-14 07:51:55 | Raporteaza
  • 57

    @Contrariat: vrei sa spui ca musulmanii nu gandesc de loc nu diferit!

  • 58

    Musulmanii ar trebui dati afara din Europa ca altfel o sa patim ca aici: youtube.com/wat../

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Arabă, franceză, engleză, spaniolă, relaţii internaţionale, literatură, lingvistică, puşti, pistoale, traduceri, informaţii, Cotidianul, articole, opinii, politică, Voxpublica
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!