![]() |
Chiar avem cele mai proaste femei (politice) din lume?vezi toate articolele de Oana Zamfirache
02 Jun 2010 la 14:26
58 comentarii 3143 vizualizari.
|
Vreau să vorbim despre posibilitatea ca Elena Udrea să devină prim-ministru. Vreau să vorbim despre calităţile şi defectele ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi despre cum, în sfârşit, e necesar să fim sinceri şi nepărtinitori.
S-a speculat enorm referitor la posibilitatea ca Elena Udrea să fie amanta preşedintelui, s-a vorbit despre părul ei blond şi hainele de firmă, despre insomniile sale şi despre tupeul ei. S-a vorbit mai puţin despre obiective atinse, despre măsuri luate, despre performanţă şi eşec.
Da, într-o Românie ideală, trioul Băsescu-Boc-Udrea ar rămâne undeva în rangul al doilea al politicii, nu le-am aloca decât cele cinci minute de faimă la care aspiră orice muritor. Dar, reluând un truism jurnalistico-politic, avem conducătorii pe care-i merităm. Şi în loc de Hilary Clinton, o avem pe Elena Udrea şi deşi nu ne convine, trebuie să luăm în considerare posibilitatea că eşecurile şi impostura politicienilor noştri sunt imaginea în oglindă a românului mediu, cel nici prea prea, nici foarte foarte. Ne revoltăm degeaba că poşeta doamnei Udrea valorează mai mult decât venitul nostru pe n luni, că „vai, Doamne, se duce ţara de râpă, dacă a ajuns asta să fie (prim)ministru!”. Dacă noi am fi cinstiţi şi harnici, frumoşi şi deştepţi, puri şi cu bun simţ, am avea grijă să structurăm regulile jocului politic în aşa fel încât exemplele de mai sus să fie excepţii şi nu regula confirmată în 20 de ani de democraţie. Atenţie, democraţie, adică ce vrea şi votează majoritatea, aia avem.
Cu riscul de a fi acuzată că văd discriminarea peste tot (subînţeles, adică şi acolo unde există), că mi-a dat doamna ministru sau domnul patron de trust o valiză de bani pentru aceste cuvinte, spun totuşi: Udrea nu mi se pare o soluţie neaparat mai bună, dar nici mai proastă decât ce am văzut până acum perindându-se pe scena politică. Mai mult decât atât, mi se pare că a învăţat mai repede şi mai bine din propriile greşeli, s-a adaptat mai uşor la mediul politic decât au făcut-o alţii şi pare mai dispusă să-şi facă acţiunile politice transparente decât majoritatea colegiilor ei de breaslă.
Şi aici intervine suspiciunea de discriminare. Toate femeile din politică au fost supuse unor critici muult mai dure decât bărbaţii, peste toate a planat ideea că au trecut prin patul cuiva important ca să ajungă acolo unde au ajuns, iar cele care nu aveau vârsta sau silueta necesară pentru astfel de învinuiri, au fost eliminate din scenă mai subtil şi mai pervers. E femeie şi e în politică? Hai să dăm cu amantalâcurile în ea până cedează şi face o gafă sau se retrage pentru a-şi linge rănile undeva departe de lumina reflectoarelor. Şi asta pentru că aşa am fost noi învăţaţi că e „normal”: femeia să-şi vadă de gospodăria ei, de crescutul plozilor şi eventual de cremele şi machiajul ei (dacă e „bună”, căci altfel ne zgârie retina) şi să lase bărbatul să se ocupe liniştit de cele cu adevărat importante. Să-şi cunoască lungul nasului şi să nu aibă tupeul să aibă opinii proprii sau să ia măsuri atunci când nu-i place ce se întâmplă în spaţiul public. Căci deh, aşa am fost noi învăţaţi că e bine şi frumos.
Dar, surpriză, lucrurile au evoluat şi odată cu ele, şi pretenţiile femeilor. Şi acum ne vedem puşi faţă-n faţă cu posibilitatea, cât se poate de reală, de a avea un prim-ministru femeie. Şi atunci vă întreb, suntem pregătiţi pentru asta? Şi, mult mai important, credeţi sincer că va fi mai rău decât în actuala formulă?
PS: Nu sunt o simpatizantă a doamnei Udrea, nu e idealul meu în viaţă şi nici nu mă aşteaptă vreun cadou special la uşă pentru acest articol. Încerc doar să înţeleg ce se întâmplă pe scena politică, să-mi conturez, cât se poate de obiectiv, nişte opinii personale. Aşa că, vă rog, dacă decideţi să comentaţi, încercaţi să faci acelaşi efort de obiectivizare.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe TwitterEtichete: femei in politică
Cristina Corpaci 11 Feb 2018 la 20:20
|
Robin Norwood, psihoterapeut specializat pe viaţa de cuplu şi de familie, a stabilit zece [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 23 Nov 2017 la 23:18
|
A plecat dintre noi, dar nu ne-a lăsat săraci! Va rămâne în memoria noastră și a multor [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 23 Oct 2017 la 16:53
|
Rușinea îți limitează visele și aspirațiile. Te pedepsești atunci când faci ceva greșit și [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 11 Oct 2017 la 23:48
|
Gabrielle (Coco) Chanel s-a născut în 1883, la Saumur. Însă creatoarea a susţinut întotdeauna [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 07 Oct 2017 la 20:40
|
Înainte de 30 de ani ar trebui să treci prin activităţi pline de adrenalină şi experienţe [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 10 Apr 2017 la 00:05
|
Bărbaţii au făcut online confesiuni, iar răspunsurile lor, le puteţi citi chiar în acest [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 06 Apr 2017 la 22:52
|
Evoluția polițistului român în ultimii ani poate fi subiect de studiu în manual. De unde [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 11 Feb 2017 la 23:06
|
Cadouri, îmbrăţisări şi săruturi sunt lucruri care bucură orice cuplu de Valentine's [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 24 Jan 2017 la 00:01
|
Nu vei ajunge să te iubeşti niciodată 100 la sută. Am 33 de ani şi pot spune că până la [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 13 Jan 2017 la 15:31
|
Institutul de cercetare Mindlab Internaţional a dezvăluit în urma unui studiu efectuat că [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 05 Nov 2016 la 13:04
|
Academiile pentru „ronţăitoarele de diamante” se înmulţesc în fostul imperiu sovietic. Cel [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 03 Nov 2016 la 15:46
|
Marvel ne-a năucit și de asta asta… cu un film fără un fir logic și greu de urmărit, fără [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 22 Oct 2016 la 14:34
|
Deși am văzut un film cu numele de Jack Reacher prin 2012, cu fermecătorul Tom Cruise, [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 22 Oct 2016 la 11:52
|
Povestea unei studente! Am o idila cu un barbat de 40 de ani. Aveam 19 ani si el a facut tot ce [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 09 Oct 2016 la 11:13
|
Acesta e genul de film care s-a concretizat când Mercur era retrograd, iar Marte în casa a VII-a [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 08 Oct 2016 la 12:48
|
O femeie puternica nu ii permite niciunui barbat sa o schimbe. O femeie [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 15 Sep 2016 la 00:21
|
"Viata nu e chiar asa cum credem noi!", asta e o parte dintr-o declaratie a Valentinei Pelinel, la [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 08 Sep 2016 la 20:51
|
Omule, umblătura brambura prin pagini pline ochi cu fraze goale nu e lucru bun. Caută de-ți [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 05 Sep 2016 la 21:58
|
Nu vei fi niciodata suficient de buna pentru un barbat care nu stie ce vrea. Atunci cand intalnim [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 30 Aug 2016 la 15:57
|
Regizorul Familiei Adams ne servește acum la sfârșit de sezon un șpriț rece, cu gheață, [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 28 Aug 2016 la 22:45
|
O poveste de dragoste care arata ca nu conteaza varsta. Gary la 18 ani o iubeste pe Almeda de 71 de [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 21 Aug 2016 la 12:16
|
În urmă cu 136 de ani, Lewis Wallace scria o nuvelă care avea să detroneze în vânzări Coliba [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 20 Aug 2016 la 23:51
|
Daca esti prinsa intr-o relatie si lucrurile nu mai merg sau poate nu au mers bine de la inceput, [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 12 Aug 2016 la 22:07
|
Se spune că un pion important pentru succesul în viață este, pe lângă o multitudine de alți [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 29 Jul 2016 la 14:34
|
Nu mai e nimic din ce-a fost odată. Toată presa, toate revistele, ziarele, broșurile și foile [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 22 Jul 2016 la 17:14
|
Noul și ultimul film din celebra și bătrâna franciză Star Trek nu ne-a plictisit așa cum [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 07 Jul 2016 la 17:12
|
În ultimii ani, internetul s-a transformat într-o pădure de mangrove. Și cei care nu sunt [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 29 Jun 2016 la 23:15
|
Florentina Mușat 28 Jun 2016 la 18:33
|
Continuarea unui film bun, cu succes enorm în box-office, ne-a dezamăgit în aproape 90% din [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 12 Jun 2016 la 16:42
|
Filmele de acest gen sunt făcute în primul rând pentru noi, da? Nicidecum pentru armata de [ citeste mai departe ]
© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Stimata doamna,despre Elena Udrea se spun multe rautati.Unele pot fi adevarate,dar nu sunt dovedite.Altele sunt inchipuiri.Oricum,parerea mea este ca in primul rand respectiva doamna nu este agreata de femei.Si atunci unde este discriminarea?
2010-06-02 14:36:49 | Raporteaza
nu are viziunea necesara pt ocuparea postului de premier. nu e vorba de cum arata sau de faptul ca e femeie. Nu are capacitatile necesare. trebuie sa ai forta nu numai frumusete…. pt un asemenea post.
2010-06-02 14:41:35 | Raporteaza
Corect. Aici intervine invidia (omenească) şi lipsa educaţiei (made in Ro.) Dar şi frustrarea creată de sistem: adică, eu, mai educată şi mai inteligentă, stau pe tuşă şi aia e ministru???
2010-06-02 14:43:46 | Raporteaza
@Adrian Gherman: Spre deosebire de forţa şi viziunea domnilor?
2010-06-02 14:47:21 | Raporteaza
@Oana Zamfirache: “adică, eu, mai educată şi mai inteligentă, stau pe tuşă şi aia e ministru???”
si… nu e normal? vrei o proasta in politica? ca eba si vanghelie? astia nu au ce cauta la asemenea nivel. e normal sa nasca frustrari aceste personaje cu creieru bushit. despre ce vorbim?
cica: in romania. ia… lasa incriminarea asta contraproductiva.
2010-06-02 14:49:09 | Raporteaza
@Oana Zamfirache: doamna. aici nu e vorba de sexisme si alte chitibusuri. Udrea nu are forta intelectuala si viziune. Ea ii un executant sau daca are initiativa, rezultatul este un rezultat pe masura. Marea majoritate a clasei politice (chiar daca este bine intentionata) nu are capacitatea de a propulsa treburile. nu au viziune. asta-i buba. Nu-i vorba ca e femeie sau barbat. marea majoritate is niste mediocritati.
2010-06-02 14:52:45 | Raporteaza
am un comentariu la spam.
2010-06-02 14:53:06 | Raporteaza
Adevar graiti domnule Gherman.Totusi pana acum respectiva doamna nu si-a etalat masura posibilitatilor.Poate ca in viitor,cine stie?Apoi trebuie sa tinem cont ca responsabilitatea ti-o da si scaunul pe care stai.Adica fiind numit intr-o functie de conducere ,de multe ori vorbeste scaunul pe care stai.Acest obiect de inventar a convertit multe caractere si constiinte!
2010-06-02 14:54:04 | Raporteaza
Pai suntem de acord, asta spuneam si eu: ca buba e lipsa de viziune şi de forta a intregii clase politice, dar ca tindem sa fim mai critici cu doamnele decât cu domnii. Atat.
2010-06-02 14:56:05 | Raporteaza
oana zamfirache: da!
2010-06-02 14:57:13 | Raporteaza
@jean de la fontaine: I rest my case
2010-06-02 15:02:47 | Raporteaza
@Oana Zamfirache: doamnele is la inceput. De ce nu se ia nimeni de Monica Macovei? Cred ca lipseste seriozitatea… ne axam politica pe aspectul esteticului si datului din gura aiurea.
2010-06-02 15:11:46 | Raporteaza
@sase sase: e vorba si de potenta intelectuala…. nu zic ca Udrea nu se maturizeaza, nu isi consolideaza aptitudinile politice… dar trebuie sa ai o viziune asupra viitorului. altfel nu poti sa construiesti viitorul.
2010-06-02 15:13:15 | Raporteaza
Oana, eu una ma declar o simpatizanta a lui Udrea(am mai spus-o si in alte dati ) ,cu toate defectele cu toate suspiciunile care planeaza asupra ei (si eu o suspectez ) dar femeia asta cum bine spui si tu a invata ceva a mai si facut ceva asa ca spre deosebire de toti seitani si bocii din guvern ea chiar e ok .
2010-06-02 15:19:08 | Raporteaza
@anig: iti plac fardurile si posetele ei sau rpima casa un proiect comunistoid?
2010-06-02 15:25:56 | Raporteaza
Observatie despre titlu: parantezele si ce e intre nu erau absolut deloc necesare:)
2010-06-02 15:46:11 | Raporteaza
Mi se pare ceva in neregula cu felul in care se pune problema … Sunt de acord ca o femeie prim-ministru (sau presedinte) ar insemna o schimbare majora spre bine in societate si sunt de acord ca e legitima intrebarea daca suntem cu adevarat pregatiti cu asa ceva.
Cu ce nu sunt de acord este inceperea discutiei despre prim-ministru cu Elena Udrea. Poate pentru ca Iliescu, Constantinescu, Basescu au fost toti in momentul lor de glorie personalitati eclatante, pe calapodul carora s-ar cala si Elena Udrea. Prim-ministrii au fost mai degraba cenusii (Stolojan, Vacaroiu, Ciorbea, Isarescu, Tariceanu, Boc) Exceptia a fost Nastase (poate si Roman cu Vasile dar amandoi au esuat rau de tot).
Daca vreti femeie prim-ministru (pentru ca postul asta se scoate la bataie acum) nu cred ca trebuie pornit de la cea mai bine plasata politic pentru functia respectiva. Ar fi o schimbare doar pe jumatate si, sa fim sinceri, mai degraba sustinuta de masculinizarea personajului Elena Udrea (cu bullshitul cat casa, amenintari directe – vezi Tolontan – si capacitate de inregimentare uimitoare). Andreea Vass, de exemplu, pare ca stie mult mai bine despre ce se vorbeste in limbajul economic (ca o sugestie).
Nu cred ca femeile au de castigat daca sustin personajele masculinizate. Ce lipseste politicii romanesti nu este numai femeia in carne si oase, cat mai ales acele calitati de leadership feminin (vezi Merkel, Albright sau Rice) care impun retinere, nuante, alegeri dificile bine pregatite, capacitate sporita de negociere samd. Vad prea putine in sensul asta la Elena Udrea (desi sunt de acord, a crescut mult fata de inceputuri, dar nu depaseste o anumita limita, initiativele personale nu au anvergura – ce a sustinut ea de anvergura zilele trecute, cu afacerile si politica, a fost prea evident avangarda presedintelui)
2010-06-02 16:57:05 | Raporteaza
Eu , cand aud de Nuti Udrea , am in minte imaginea ei pe plaja, alaturi de acei salvamari aliniati , iar dumnaei avea parca un fluier si ii dirija… Cred ca e singurul lucru la care se pricepe cu adevarat , nu inteleg de ce tine mortis sa ajunga prim-ministru…
2010-06-02 17:00:10 | Raporteaza
N-as avea nimic impotriva celor scrise in articol daca ar fi vorba despre o femeie simpla, desteapta si frumoasa, asa cum sunt multe femei in Romania (inclusiv dna Udrea), dar care sa nu aiba in spate un barbat numit Cocos, ci un om oarecare, pe care sa nu-l cunoasca nimeni si care sa nu fie subiectul unor afaceri dubioase (din cate stim, facute cu sau in jurul atotputernicului si omniprezentului STAT). Atunci abia am avea certitudinea ca in Romania se poate ajunge sus (in politica, ma refer) prin forte proprii, asa cum, de altfel, dupa parerea mea, in afacerile private se intampla frecvent.
2010-06-02 17:00:30 | Raporteaza
Domnule Gherman,sunteti prea pretentios.Noi suntem in postura de a ne demola trecutul si prezentul.Cu viitorul mai ramane sa vadem.Nu am ajuns acolo cu conjugarea.
2010-06-02 17:00:33 | Raporteaza
Doamna Zamfirache, va intreb foarte serios; Dv.ati putea sustine pentru postul de prim ministru al Romaniei pe Doria, colega dv. de la Pandora? Ce ziceti? E desteapta? Stiti ca ea asa (se)crede. Va face placere sa apareti alaturi de dinsa in aceeasi publicatie? Ca tot vorbeati de imaginea in oglinda. Vedeti, in realitate curatenia trebuie inceputa de jos, ca sa nu vina Vintul sa ne ridice gunoaiele pri stratosfera social-politica. Eh, situatiunea e mult mai complexa decit (a)pare in Realitate. Este JALNICA!
S-auzim de (mai)bine,
2010-06-02 17:00:43 | Raporteaza
@alex rauta Aveti dreptate,doamna Vass Paul este destul de infipta in probleme.Ce te faci ca ea trece in randul mamicilor in curand si va fi preocupata cu protestele?
2010-06-02 17:05:13 | Raporteaza
Raspuns: DA!
2010-06-02 17:06:58 | Raporteaza
@mama_leone: in postarea domnului vedeti IMAGINEA CREATA de insasi D-na Nuti… Din pacate este victima propriilor actiuni… Romanii sunt niste firi foarte clevetitoare…siu daca vad o Blonda in fusta scurta o vor cataloga direct ” idioata ” Mai spunea cineva aici ca nu are viziunea asupra viitorului Pai nu trebuie sa aiba ea…. ECHIPA…. s-o gasii unul mai guraliv sa-i dea peste oase daca greseste
2010-06-02 17:16:01 | Raporteaza
@alex rauta&taniacearea: n-am spus ca eu personal, o vreau prim-ministru pe elena udrea, am spus doar ca e foarte probabil sa se intample. si da, aveti dreptate, nu avem nimic de castigat daca sustinem femei dubioase doar pentru ca sunt femei. atrageam atentia doar la folosirea unui double-standard. in alta ordine de idei, as fi curioasa sa aflu si alte nume de femei care v-ar putea castiga increderea ca prim-ministru. am auzit pomenindu-se de andreea vass. altcineva?
2010-06-02 17:44:27 | Raporteaza
şi dacă în locul lu’ barbie face vine baby face? eu de ce n-aş fi o soluţie?
2010-06-02 17:45:00 | Raporteaza
nu-s politice. sunt doar proaste. miss parlament e lidera
2010-06-02 17:45:47 | Raporteaza
mona pivniceru. pentru că e sexy!
2010-06-02 18:00:46 | Raporteaza
@oana zamfirache,
asa e, nu sunt nume de femei care sa iasa neaparat in evidenta pentru postul de prim-ministru. Sau nu-mi vin mie (dar asa cum a aparut Croitoru de la BNR, ar putea aparea din acelasi loc altcineva, sa zicem). Mi-as permite sa spun insa ca daca societatea romaneasca nu pare pregatita pentru un prim-ministru femeie, si femeile au ratat un moment major: Mona Musca
Stolojan a povestit asta in public, eu asa am aflat, ca inainte sa-i propuna lui Tariceanu succesiunea i-a propus-o Monei Musca. Iar ea a zis ca nu se simte pregatita. O fi fost un moment de onestitate, stiind ca are bube, stiind ca nu are expertiza … stiind altceva… Cert este ca inainte sa o discutam pe Elena Udrea ar fi meritat sa o recuperam pe Mona Musca. Si ar fi trebuit un pic de solidaritate feminina (ca de exemplu pentru o dezbatere pe problema naturii colaborarii cu securitatea si a foii de parcurs care ar fi putut fi oferita celor care-si doreau sincer reabilitarea)
Si BTW, nu cred ca Elena Udrea va deveni prim-ministru. Presedintele nostru ne-a obisnuit cu surprize de tot felul, ne putem astepta si la asta ca la orice altceva. Doar ca eu unul nu cred…
PS Eu nu stiu foarte multe de Sulfina Barbu, e si ea destul de stearsa, dar pare ca-si tine nervii mai bine decat Elena Udrea si nici nu are esecuri afaceri de marturisit spre cresterea increderii publicului.
2010-06-02 18:01:26 | Raporteaza
Promovarea unor femei ca Elena Udrea este si ea menita sa discrediteze ideea ca femeile sunt capabile sa conduca in tara asta. Pai ce interes ar fi avut Basescu sa promoveze pe una super profesionista, ca de exemplu Alexandrina Gatej, fosta sefa Unilever, actuala consiliera prezidentiala, despre care se zvonea ca va fi lansata la apa anul trecut. Nu domle, cu ale Udrea si Anastase li se inchid rapid gurile celor care striga sus si tare ca e nevoie de mai multe femei in viata politica.
2010-06-02 18:07:42 | Raporteaza
ca o completare, imi permit sa cred ca daca ar fi fost Mona Musca in locul lui Tariceanu (si fara buba aia nenorocita de care tocmai a fost albita in justitie) cred ca lucrurile ar fi stat mai bine in 2008-9, la inceputul crizei.
2010-06-02 18:09:59 | Raporteaza
Nume de femei capabile care ar putea ocupa cu brio functia de Prim Ministru: - Monica Macovei - Andreea Paul Vass - Renate Weber -Corina Cretu -Gabriela Cretu - Rovana Plumb -Anca Boagiu - Adriana Saftoiu
Oricare dintre ele ar fi de 10 ori mai capabile decat actualul prim ministru.
2010-06-02 18:11:13 | Raporteaza
@Diana: probabil ti-a umblat la venit. din cauza asta magicienele eneumerate mai sus – crezi ca ar rezolva si problema incalzirii globale. Nu te gandesti ca dumneata ai o problema?
2010-06-02 18:19:26 | Raporteaza
@diana,
Asa e, o sugestie foarte buna cea a Alexandrinei Gatej. Sunt de acord si cu Monica Macovei, dar sincer, poate ar fi fost mai potrivita in 2005-2008, in momentul asta discursul ei nu mai e deloc suprapus peste temele zilei. Pe Andreea Paul Vass am propus-o si eu, spre celelalte am retineri … Dar sa fim sinceri, nu sunt chiar atat de multe persoane (femei si barbati) care sa aiba tangenta cu postul de prim-ministru, chiar si in comparatie cu Boc. Corina Cretu, Anca Boagiu si altele nu au dovedit in niciun moment macar ca si-ar dori asa ceva. Iar prima conditie sa ajungi undeva este sa vrei lucrul asta. Aici pot fi de acord cu Oana Zamfirache, Elena Udrea cred ca isi doreste sincer sa urce cat mai sus.
2010-06-02 18:26:21 | Raporteaza
da, da să vorbim despre Mona Musca si acel moment fabulos cand a fost desemnată persoana politică cea mai de incredere din Ro, iar ea i-a spus presedintelui că acesta are noroc că e femeie
@Diana: total de acord. desi nu stiu ce sa spun despre alexandra gatej. chiar nu stiu, ca n-am citit nimic remarcabil despre ea in presa.
2010-06-02 18:28:38 | Raporteaza
Desigur, ca animal politic, doamna Udrea are cateva calitati, cum sa zic, feline. Are supletete, viteza, capacitatea de a se focaliza pe tinta si flexibilitatea de a-si modifica traiectoria la timp, chiar salvator. Insa din cand in cand (a fost cazul aseara, in discutia cu Adrian Ursu, Oana Stancu, CTP-ul si Hurezeanu), de sub deux-piece-ul Chanel se itzeste furoul de milanez. Cadrul se largeste si putem observa mana pusa in sold si varful papucului cu pampon, care loveste nervos pamantul.
2010-06-02 18:34:35 | Raporteaza
Oana Zamfirache, Eu nu vă bănuiesc deloc de naivitate. Caz în care, în urma citirii acestui articol, nu-mi rămâne decât să vă bănuiesc de tentativă de a ne prosti.
Şi cum nu vă bănuiesc nici de fraieră încât să vă apucaţi să-i prostiţi pe unii care nu pot fi prostiţi, înseamnă că dumneavoastră ne consideraţi pe noi toţi, prostibili. Sau proşti. Un auditoriu de proşti !
Nu cred că veţi dori clarificări aşa încât o să verific mi rar dacă am primit vreun răspuns la comentariu.
2010-06-02 18:38:07 | Raporteaza
@cosa nostra: să vă prostesc să ce? vi se pare ca ce întâmpla aici sunt mai mult decât simple discuţii? vreau clarificări, dar dacă se poate, unele care să nu aibă de a face cu interese de partid, trust şi alte asemănătoare
2010-06-02 18:44:23 | Raporteaza
Pe cât de scurt posibil, iată:
reluând un truism jurnalistico-politic, avem conducătorii pe care-i merităm … Dacă noi am fi cinstiţi şi harnici, frumoşi şi deştepţi, puri şi cu bun simţ, am avea grijă să structurăm regulile jocului politic în aşa fel încât exemplele de mai sus să fie excepţii şi nu regula confirmată în 20 de ani de democraţie. Atenţie, democraţie, adică ce vrea şi votează majoritatea, aia avem.
Dumneavoastră chiar credeţi asta !? Omul nu votează pe cine vrea. Omul votează pe cine i se oferă de votat. Iar cei care trebuie votaţi se stabilesc de forţe necontrolabile de către cei ce votează. Şi asta de când lumea a pierdut cel de-al doilea război în favoarea celor care o conduc astăzi.
Singura posibilitate de reacţie a celor care au înţeles asta este neprezentarea la vot. Dar cei care deţin forţa, au anticipat şi asta. Iar neprezentarea la vot nu are cum să le strice planurile.
După procentul de alegători de la alegerile [de orice fel] din ultimii ani, deducem că românii sunt chiar deştepţi.
Chiar dacă afirmaţiile mele par că provin din mintea unui paranoic şi deci sunt privite cu condescendenţă, sunt adevărate. Eu ştiu din propria experienţă cum se propun candidaţi la orice fel de funcţii politice.
Nu avem ce să mai facem. De fapt nu am avut nicicând. Niciodată la noi nu a fost vid de putere. Iar puterea are instrumentele de a se perpetua.
2010-06-02 19:12:51 | Raporteaza
@cosa nostra: ok, chiar şi aşa fiind cum spuneţi dvs.,nu sunt de acord că nu se mai poate face nimic. s-ar putea să fie naivitatea specifică vârstei, dar nu cred că neprezentarea la vot e o soluţie, căci cei care protestează azi în stradă sunt deopotrivă aia care au votat şi cei care nu au votat. oricum, discuţiile, chiar dacă nu schimbă nimic, îşi au rostul lor şi anume să nu facem cancer de supărare şi frustrare
2010-06-02 19:38:54 | Raporteaza
Dacă dumneavoastră credeţi că se mai poate face ceva, haideţi cu o soluţie !
Dacă noi nu suntem cinstiţi şi harnici, frumoşi şi deştepţi, puri şi cu bun simţ nici nemţii nu sunt !?
Adică după cel de-al doilea război când Germania a fost împărţită în două, nu ştiu cum naiba s-a întâmplat de cei mai leneşi, hoţi, et c. nemţi s-au nimerit de o parte a liniei şi au acceptat comunismul. Aveau alternative, dar ei au ales comunismul, având conducerea pe care o meritau !
La fel ca şi noi acum. Ne merităm conducerea !
2010-06-02 20:32:05 | Raporteaza
ma puteti banui de masochism sau ca sufar de vreo boala nediagnosticata,puteti arunca cu pietre,oua ori grave acuze, dar fara sa am vreo tangenta cu politica, recunosc ca mie imi place Elena Udrea. nu neaparat ca om politic,n-as vedea-o premier niciodata…..dar cine stie, la noi totul e posibil…mie imi place ca femeie,ca personaj. e frumoasa,stie ce vrea si reuseste sa obtina, se imbraca bine, are vorbele la ea,uneori e chiar simpatica prin ideile care-i vin (vezi faza cu mopul, crosetatul,telefonul). stiu ca a facut si multe lucruri aiurea,ca poate nu si-a meritat functiile,averea, insa faptul ca le-a facut spune ceva despre ea….nu neaparat de rau.starneste multe controverse,apare si in costume de baie si in costume office si de fiecare data e pe primele pagini,vine la tv si lanseaza cate o bomba si toata lumea se intreaba si-i intoarce vorbele pe toate partile….se pricepe:) si sunt convinsa ca nu oricine ar putea fi in locul ei. probabil ar fi luata mai in serios daca ar fi urata …ca altele
2010-06-03 09:14:53 | Raporteaza
@Oana Zamfirache: in prezent se desfasoara o campanie de testare a ideii, lansata undeva candva de cineva. sa vedem ce zice lumea, sa se obisnuiasca cu ideea. este o animala politica pe masura presedintelui. i-ati vazut prestatia pe irealitateatv saptamana trecuta? i-a pus la respect pe toti marlanii de acolo. n-au indraznit sa se obraznicesca decat pe culoar si dupa emisiune cand nu mai era de fata. dupa acea emisiune am prezis ca vrea mai sus. daca ministerul ei reuseste sa aduca cele 5 mld promise pentru infrastructura guvernele 2005-2009 trebuie sa se arunce de la etaj pentru ca in 2007 cand s-a semnat aderarea despre care se stia de 2 ani, trebuiau sa fie cu proiectele pe teava. si daca aduce banii si face ordine la dezvoltare merita sa incerce sa fie PM.
2010-06-03 11:11:48 | Raporteaza
@andrei: dacă se desfăşoară într-adevăr o campanie în acest sens înseamnă că iar am fost naivă, căci eu chiar o luasem pe doamna Udrea drept studiu de caz, ca exemplu paradigmatic pentru o mentalitate dominantă. mă rog, să-i fie de bine
2010-06-03 11:36:06 | Raporteaza
Daca d-na Udrea face atata miscare gazetareasca si polemica atunci se pare ca este o femeie inteligenta. Inseamna ca restul femeilor din parlament sunt proaste rau, sunt neinteresante pentru public. Personal, daca ar fi sa aleg intre simpatica Udrea sau diversionistele Vasilescu (PSD) sau Gorghiu (PNL), atunci as alegeo pe prima.
2010-06-03 13:07:07 | Raporteaza
stimata doamna, daca aveati de gand sa ne demostrati cat de bune pot fi femeile in politica v-ati ales cel mai bun exemplu. doamna udrea are toate calitatile pentru a fi un bun politician in romania: nesimtire, hotie, incompetenta (puneti d-voastra restul aici….). nu a urcat in fruntea ministerului trecand prin patul cuiva ci escaladand erarhia de partid ajutata de banii “curati” ca lacrima ai d-lui cocos. in rest, proba competentei in fruntea ministerului pe care il conduce o putem vedea in fiecare zi la realitatea. ieri doamna udrea ne-a demonstrat cum poti sa vinzi-inchiriezi un hotel pentru a mai scapa de 1 mil. datorie la banca.
2010-06-03 14:16:18 | Raporteaza
1. Orice se bazeaza pe un zvon dispare la fel de repede precum a aparut(intr-o societate normala): in societatea romaneasca insa, zvonul e mai puternic decat fapta dovedita, prin urmare orice ministru care a fost luat la puricat de presa si intins pe toate paginile ziarelor(de hartie sau electronice) si-a pierdut foarte mult din credibilitate si, deasemena, orice posibilitate de a evolua politic fata de pozitia de care se bucura(sau nu) in acest moment; cel mai clar caz e al Elenei Udrea. 2. In 1990 nu ni s-a impus nimic; in 1990 FOARTE multi tineri au atras atentia oamenilor(rude, prieteni etc.) ca sunt manipulati de o clica din vechiul regim; am avut alternative si solutii care acum ar fi fost considerate providentiale, DACA le acceptam; insa am ales solutia mai sigura, oamenii politici cunoscuti(si “oarecum” rebeli…pentru ca nu stia nime din tara ce e cu ei): am ales zvonurile… De ce ne intrebam acum daca Elena Udrea ar putea fi prim-ministru? Poate pentruca in aceasta tara ulciorul a mers de mai multe ori la apa? 3. Nimeni din actualul guvern nu va mai ajunge prim-ministru: credibilitatea lor e fix 0 barat; in acest moment orice a fost atins de actualii politicieni are credibilitatea spre 0 barat: chiar si primarul Sibiului.. S-ar putea recastiga putin din increderea populatiei prin actiuni radicale: de exemplu demisia acelor functionari, directori (Ce sunt ei) care isi fac de cap prin ministere. Dar nu cat sa ajunga prim-ministru.. Oricum Eena Udrea e peste multi politicieni romani, dovada fiind ca este atacata(de cele mai multe ori) pentru ceea ce reprezinta- o femeie politician- si nu pentru actiunile ei(bine aici e posibil sa fie si presa de vina, ca nu prea se pricepe la politica, dar e o presa foarte buna la cancanuri). Personal nu cred ca as face nici macar 1% din ce a facut ea ca femeie, femeie de afaceri, femeie politician si asa mai departe. Deasemenea consider ca femeile sunt mult mai capabile decat barbatii in functii de conducere; problema in politica este ca ai nevoie si de credibilitate ca sa conduci.
2010-06-03 16:16:24 | Raporteaza
@aki: păi atunci ajungem la următoarea dilemă: cei/cele deja implicaţi în politică şi deci cu şanse de a deveni prim-ministru s-au compromis deja, iar cele/cei neîmplicaţi nu au şi nu vor avea sprijinul necesar pentru a ajunge în politică. Atunci întreb şi eu: noi cu cine votăm?
2010-06-03 16:31:51 | Raporteaza
Daca vreunul dintre voi ii ia apararea lu’ domnisorica Udrea, inseamna ca e umpic dereglat psihic si isi merita soarta cu varf si indesat. Multumim din suflet celor care a votat PD-L. Asta ati vrut, asta aveti
2010-06-03 16:55:21 | Raporteaza
Atentiune!!! Pt. cei cu comentarii pozitive la adresa lu Nutzi: nu vedeti realitatea (sic!), sau ganditi la fel ca ea, ceea ce e mai rau. E o femeie iresponsabila, care a invatat repede si usor ca fizicul e o arma si ca tupeul prinde la romanii ignoranti… care, de altfel, constituie majoritatea, si in sondaje, si in rezultatele voturilor din ultimii 20 de ani, si peste tot (sa-i numim “the average buffalo”). Daca va fi prim-ministru – nu prea cred ca se va intampla vreodata, ca basescu e oricum, numai fraier nu – io emigrez in NZ, in pofida gandacilor si paianjenilor si scorpionilor si soparlelor si serpilor de acolo (or fi ei gretosi, dar nu dau gauri in buget…). Draga Oana! Feminismul e obsolete. Un coleg al tau a postat neshte panseuri despre fetele cu balls mai mari dacat noi… pertinent baiatu’, nimic de zis… dar mai are de invatat. Se vede ca e inca mic si lipsit de experienta. Anyway… mai e mult pana ca femeile din Ro sa-si depaseasca conditia de “fetita, ai vazut ce poseta am? mi-a luat-o fraieru dupa ce a iesit cu baietii si a intarziat la cina. daca se repeta, imi iau X6″. Cat despre educatia lor in ultimii 20 de ani, atat am de zis: Relatii internationale, Dreptul la Maiorescu si Psihologia la Ecologisti. Te vrei comentator politic, schimba registrul. Ideile nu sunt rele, ba chiar intuiesc o oareshce limpezime in vederi, dar tre sa fii acida si obiectiva. Cand vei spune ce VREI sa auda the Romanian Buffalo, te vom vedea pe tine pe sticla si pe alde Dumitrescu si Gadea bloggeri.
2010-06-03 17:13:01 | Raporteaza
@Oana Zamfirache: hai sa fim putine seriosi, mme. UE este retarda. Asculta-i speech-ul si vorbeste-mi tu despre realizarile ei. Zi-mi cat a avut bugetul pe anul trecut si ce a obtinut cu el. Zi-mi apoi ce cheltuieli a facut cu ministerul propriu, doar ca sa existe. Dupa asta, descrie-ne achizitiile. Mai povesteste si despre modul in care a obtinut terenul pe care a construit blocul din Floreasca (locshorul ala a fost din totdeauna spatiu verde, noroc cu retrocedarile si drepturile litigioase, nu?). Da, exista si femei capabile sa conduca, probabil nu putine. Este insa de domeniul evidentei, dar mai ales al bunului simt ca mme.UE nu are nici o competenta, in afara de face bani pentru propria persoana si acoliti.
2010-06-03 17:27:19 | Raporteaza
greu tare cu romana asta, poate doreai sa spui femei politician. Se poate spune om politic…dar femeie politica
) Nu sunt din cei care cauta nod in papura legandu-se de limba romana, dar totusi suna ca boala, si nu ai dori sa fii dublura lui Eba…sau da?
2010-06-03 19:15:25 | Raporteaza
Dar sunt cele mai frumoase!
2010-06-03 19:57:37 | Raporteaza
mai tace-ti naibii cu ale voastre imbecilisme de comentarii , ipocritilor. daca va credeti mai bun ca altul dovediti-o nu pierdeti vremea aiurea barfind si comentand toata ziua. treceti la munca adevarata ca luati bani cu totii de pomana . nu meritati absolut nici un ban ca stiti doar sa comentati cat e ziua de lunga si sa cersiti drepturi care nu vi se cuvin. cu ce ati contribuit voi la bunastarea tarii? ati lucrat pe camp? ati lucrat cumva in mina? ati lucrat cumva in fabrici si uzine ? voi stiti ce e aceea munca? habar n-aveti decat sa comentati cat e ziua de lunga si sa nu lasati pe cei ce vor sa munceasca , sa faca ceva pentru tara asta si pentru sine. huooooo ar trebui sa va fie rusine la toti.
2010-06-03 21:12:15 | Raporteaza
Doamna Oana Zamfirache, daca vreti sa ajungeti o jurnalista, nu mai taiati postarile care va spun adevarul, pentru ca nu o sa ajungeti prea departe.
Cu respect, un cititor care a postat si a fost taiat de catre Dv.
2010-06-03 21:45:37 | Raporteaza
@Diana: .. ai auitat de Maria Cretu. Cum, nu stii cine e Maria Cretu? Nici eu !
2010-06-03 21:47:14 | Raporteaza
@madeleine: dacă îmi explicaţi logic de ce e necesar să scriu “femeie politician” şi nu “femeie politică”, promit să mă conformez. şi nu, faptul că aşa spune academia nu e un argument care să mă impresioneze. în rest, vă asigur, nu am nici o şansă să devin EBA.
2010-06-03 23:29:20 | Raporteaza
Deoarece, toate cele care apartin sexului formos compenseaza vina cu o lipsa la nivelul protuberantei majore superioare. Nu e o vina, e natural si normal ca si o floare… Iata de unde vine si nevoia de a se simti posedate!, de a apartine (oliooo!) papusa-papushar si papusharul-papushE a marelui papushar :-/
2010-06-13 21:11:34 | Raporteaza